Calitatea Excepțională A Uleiuleui De Măsline Extravirgin     

În timpul perioadei de recoltare, începând cu ultima parte a lunii octombrie în fiecare an, măslinele sunt culese cu deosebită atenție și trimise direct la presare, asigurându-li-se condiții perfecte în tot acest proces. În funcție de rezultatul dorit în privință gustului și a acidității, recoltăm măslinele mai devreme pentru un gust fructat premium, obținând o cantitate de ulei mai mică, sau mai târziu, producând uleiul extravirgin cu un gust dulce-amărui.

Măslinele sunt presate în cel mult 24 de ore de la recoltare, păstrându-se astfel intacte toate substanțele benefice conținute. Pentru toate tipurile de ulei realizate, măslinele sunt presate la rece, într-o instalație bifazica ultramoderna unde nu se depășește temperatura de 27°C. Rezultatul este un ulei unic, cu gust și arome puternice. După obținere, uleiul este păstrat în rezervoare di oțel inoxidabil cu dublă izolație, astfel încât să permită sedimentarea naturală în condiții ideale înainte ca produsul final să ajungă pe masa consumatorului.